La cine ramane copilul după divorț? Sau după despărțirea părinților care nu au fost căsătoriți? Subiectul, în Codul civil, poartă numele de „locuința copilului”.

Deși sunt două situații diferite – cea a cuplului căsătorit/divorțat, și cea a concubinilor – soluțiile și răspunsurile la întrebări sunt cam aceleași.

La cine ramane copilul – situația părinților necăsătoriți (concubinii).

În cazul concubinilor, dacă, după despărțire, aceștia se înțeleg cu privire la copii, nu îi întreabă nimeni nimic, nu trebuie să declare nimic, să aibă hârtii la mână cu privire la locuința celor mici, etc.

Dacă nu se înțeleg, atunci singura soluție este o cerere de chemare în judecată, având ca obiect stabilirea locuinței minorilor. Și dacă tot ajungeți judecată, ați putea cere judecătorului să le lămurească pe toate: exercitarea autorității părintești, pensia de întreținere și, dacă este cazul, un program de vizitare.

La cine ramane copilul – situația părinților căsătoriți/divorțați.

Diferența -față de situația concubinilor- vine din faptul că atunci când părinții au fost căsătoriți, odată cu divorțul, conform art. 919 alin. 2 C.proc.civ.: „instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.”

Deși în text nu scrie, judecătorul va hotărî și cu privire la locuința copilului, adică la cine ramane copilul. Sau copiii, dacă sunt mai mulți.

În practică, se găsesc și cupluri căsătorite, care nu mai sunt împreună, dar nu au divorțat și nici nu se grăbesc s-o facă. Li se aplică și lor ce am scris la concubini, și anume că n-au nevoie de formalități speciale cu privire la locuința copilului dacă se înțeleg cu privire la acest aspect și la altele care ar putea decurge de aici.

Încă o clarificare: autoritatea părintească -așa numita, nu tocmai corect, custodie- locuința copilului, drepturile părintești ori decăderea din drepturile părintești nu sunt același lucru.

Mai explic mai jos. Sau căutați prin site, am scris deja despre toate, articole clare și ușor de înțeles.

De exemplu:

       despre autoritatea părintească am scris aici

       despre decăderea din drepturile părintești, aici

Cum se stabilește la cine rămâne copilul?

„Ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.” (art. 396 C. civ.) și „şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani” (art. 496 C. civ.)

Ce înseamnă interesul superior al minorului?

Este sintagma cel mai des vehiculată când vine vorba de copii.

O definiție încearcă art. 2 din Legea nr. 272/2004: „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.”

În aceeași lege se enumeră și niște criterii de luat în seamă la stabilirea interesului superior al minorului. Le-am citat la sfârșitul articolului.

Criterii concrete pentru a stabili la cine rămâne copilul.

Nu neapărat în ordinea importanței, va prevala un cumul dintre:

• acordul părinților;
• stabilitatea și continuitatea locuinței;
• dacă este bine îngrijit acolo unde se propune să locuiască;
• dacă are condiții decente de trai;
• dacă este bine integrat social și familial;
• capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
• menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament;
• opinia copilului.

La cine ramane copilul, la cine va locui?

Art. 400 C. civ: „(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.”

Și art. 496 C. civ.:

„(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.”

Poate judecătorul să decidă ca copilul să stea jumătate din timp la mamă și jumătate la tată?

Nu prea. Locuința alternativă nu este nici prevăzută în legislație și nici agreată de practică. Dar s-au văzut cazuri, deci nu spun un nu categoric.

Dacă sunt mai mulți copii, pot unii să stea la mamă și unii la tată?

Nu prea.

Legea nr. 272/2004 chiar specifică faptul că se va încerca menținerea fraților împreună.

În practică, din nou, s-au văzut cazuri. Dar sunt, preponderent, cele în care părinții au decis și au fost de acord așa, nu un judecător, împotriva voinței tuturor.

Când decide copilul la cine să locuiască?

NICIODATĂ.

Am scris mare ca să nu mai existe dubii.

Copilul nu decide singur niciodată.

El va fi ascultat, da, dar nu el hotărăște, ci judecătorul, în funcție de toate circumstanțele cauzei, inclusiv -dar nu exclusiv!- de opinia copilului.

Iar asta este în acord cu art. 264 C. civ.: „(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.”

Măsura/locuința este definitivă până la majoratul copilului?

Nu. Locuința se poate schimba de la un părinte la altul, că la asta ne referim acum, dacă împrejurările care au dus la stabilirea inițială a locuinței s-au schimbat, instanţa de tutelă poate modifica locuința copilului.

Se poate schimba locuința hotărâtă de judecător?

Adică analizăm cazul în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit locuința copilului la un părinte, care domicilia atunci în  localitatea X și părintele rezident (la care locuiește copilul) vrea să se mute în localitatea Y.

Poate părintele rezident să se mute cu copilul?

Teoretic, și da, și nu.

Adică da, dacă părinții se înțeleg.

Și nu, dacă părinții nu se înțeleg și judecătorul spune nu.

Practic, oamenii se mută și pentru asta nu este nicio sancțiune directă. Dar pot exista consecințe indirecte.

Este nevoie de acordul celuilalt părinte pentru schimbarea locuinței?

În completarea celor de mai sus, art. 497 C. civ. „Schimbarea locuinţei copilului.

(1) Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.”

Se poate stabili ca locuința copilului să fie la alte persoane decât părinții lui?

Da.

Art. 400 C. civ.: „(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.” 

Unde se judecă procesul pentru a stabili la cine rămâne copilul?

La Judecătoria de care aparține localitatea în care copilul locuiește efectiv atunci când se depune cererea de chemare în judecată.

Cum decurge un astfel de proces?

Ca orice alt proces civil, procedură pe care am descris-o pe larg AICI

Cât costă un proces pentru a stabili la cine rămâne copilul?

Am răspuns pe larg AICI; e drept, la alt subiect, dar răspunsul e același.

Am nevoie de avocat?

La această eternă întrebare am, invariabil, cam același răspuns: dacă nu știți ce înseamnă procedură de regularizare, sancțiunea nulității, taxă de timbru, termen de decădere, etc., o să se dovedească mai ieftin -atât în bani, cât și în nervi întinși- să plătiți un avocat.

Desigur, o puteți scoate la capăt și fără, dacă sunteți hotărâți să vă apucați de o documentare temeinică și aveți noroc să găsiți surse corecte

Culese din practică:

Am fost nevoit/ă să las copilul cu celălalt părinte acum x ani. Mai pot obține stabilirea locuinței la mine?

Dacă minorului îi este bine acolo unde este acum, este bine îngrijit, integrat social și familial și e în grija unui părinte responsabil, destul de greu. Dar nu imposibil.

Ce criterii are instanța în vedere pentru a stabili locuința minorului la unul dintre părinți?

Stabilitatea, continuitatea, etc. Și nu cine are o casă mai mare sau câștigă mai mulți bani.

Care sunt șansele tatălui când trebuie hotărât la cine ramane copilul?

Legea spune că tatăl și mama sunt egali în drepturi -și obligații- atunci când vine vorba despre copiii lor.

Cu toate acestea, deși nu este o lege în acest sens, în practică, se observă totuși un procent semnificativ mai mare de mame la care copiii vor locui, decât tați.

Aceasta se întâmplă nu pentru că tații nu ar fi considerați părinți buni ci pentru că, de regulă, mamele sunt cele care se ocupă mai îndeaproape de copii.

De la ce vârstă este minorul „audiat” de către judecător?

Copilul mai mare de 10 ani va fi ascultat în cadrul procesului care îl privește. În mod excepțional, vor fi ascultați și copiii mai mici.

Dar nu în sala plină de oameni și nici în calitate de martor!

Ci într-o cameră, de regulă, special amenajată, unde are o discuție privată doar cu judecătorul; va mai fi prezent și grefierul, care consemnează declarația. Părinții nu vor asista! Nici avocații.

Va fi întrebat despre familia lui, relația cu părinții, școala, cu cine i-ar plăcea să locuiască, etc.

Copilul hotărăște cu care părinte să stea? La ce vârstă?

Nu, niciodată copilul nu hotărăște cu cine să locuiască. Adică el își expune opinia, dar ea nu este nici singurul, nici cel mai important factor în luarea deciziei.

Dacă se înțeleg, hotărăsc părinții.

Dacă nu, judecătorul hotărăște în funcție de toate cele pe care le-am expus deja mai sus.

Codul Civil despre la cine ramane copilul după divorț.

 Art. 264 Ascultarea copilului

(1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.

(2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa, de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.

(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta şi cu gradul său de maturitate.

(5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la desemnarea de către instanţă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.

Art. 396 Raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori

(1) Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.

(2) Dispoziţiile art. 264 sunt aplicabile.

Art. 400 Locuinţa copilului după divorţ

(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

Art. 403 Modificarea măsurilor luate cu privire la copil

În cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului.

Art. 496 Locuinţa copilului

(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

Art. 497 Schimbarea locuinţei copilului

(1) Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.

Art. 401 Drepturile părintelui separat de copil

(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

Codul de procedură civilă despre la cine rămâne copilul după divorț.

Art. 918 Cereri accesorii şi incidentale

(1) La cerere, instanţa de divorţ se pronunţă şi cu privire la:

a) exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui de a avea legături personale cu acesta;

b) numele soţilor după divorţ;

c) locuinţa familiei;

d) despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;

e) obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;

f) încetarea regimului matrimonial şi, după caz, lichidarea comunităţii de bunuri şi partajul acestora.

(2) Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.

Legea nr. 272/2004 despre la cine ramane copilul după divorț.

Art. 2 (1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2) Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.

(3) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

(4) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, acțiunile și măsurile privitoare la copil și să sprijine îngrijirea, creșterea și formarea, dezvoltarea și educarea acestuia în cadrul familiei.

(6) În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;

b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;

d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Nota bene cu privire la articolul despre la cine ramane copilul după divorț:

informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu au fost prezentate toate situațiile particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus. Pentru asta s-au scris tratate de drept.

Considerați acest articol ca fiind unul cu titlu informativ și general!

Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus.

Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua o decizie cu privire la speța Dvs.!

articol scris de Geanina DRIAN, avocat 

SURSA FOTO 

interior: pagina de Facebook a Cabinetului de Avocat geanina DRIAN

copertă: pixabay.com