Blog

Divorțul notarial – tot ce e de știut (2025)

Te-ai înțeles cu partenerul să divorțați, dar vă este groază de un proces lung  și costisitor pentru a desface căsătoria?

Divorțul notarial este soluția.

Când pot apela la divorțul notarial?

Premisa și fundamentul în divorțul notarial este ACORDUL soților.

Trebuie reținut că în lipsa acestui acord chestiunea nu poate fi rezolvată urmând divorțul notarial, ci doar în instanță.

Divorțul notarial – acte necesare

Notarului trebuie să îi prezinți:

  • certificatele de naștere ale soților, în original sau în copie legalizată;
  • actele de identitate ale soților;
  • certificatele de naștere ale copiilor minori, dacă este cazul, în original sau copie legalizată;
  • certificatul de căsătorie, în original.

Divorțul notarial – unde se depune cererea? 

 Cererea privind divorțul notarial se depune la notarul public ce își are sediul în circumscripția teritorială unde se află fie:

  • locul unde s-a încheiat căsătoria;
  • ultima locuință comună a soților.

Cum fac dovada ultimei locuințe comune?

Cu actul de identitate sau printr-o declarație notarială cu privire la ultima locuință comună, chiar dacă în actul de identitate figurează alt domiciliu.

În divorțul notarial, ca și în cazul celui în instanță, de altfel, noțiunea de locuință este interpretată în sensul de locuință efectivă.

Trebuie să depun personal cererea pentru divorțul notarial?

Cererea de divorț se depune de soți, împreună.

În cazul în care unul dintre soți nu se poate prezenta pentru a depune cererea, ea se poate depune și prin mandatar cu procură autentică.

Cu toate acestea, după cele 30 de zile oferite de notar ca un timp de reflecție, soții trebuie să se prezinte personal în fața notarului pentru ca acesta să le ia consimțământul cu privire la desfacerea căsătoriei și să elibereze certificatul de divorț.

 

Divorțul notarial – procedura

Pașii de urmat sunt următorii:

  • ne punem de acord, de acasă, cu privire la:

  1. divorț și nume;
  2. situația copiilor minori, dacă este cazul.
  • mergem la notar să completăm cererea de divorț,

personal sau prin mandatar cu mandat autentic.

  • revenim peste 30 de zile, PERSONAL;

  • notarul:

  1. verifică dacă soții își mențin declarațiile date la momentul la care au depus cererea;
  2. ia consimțământul soților;
  3. declară desfăcută căsătoria;
  4. eliberează certificatul de divorț.

Poate notarul să respingă cererea de divorț?

Da, în următoarele situații:

  • unul dintre soți beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială;
  • unul dintre soți nu își poate exprima liber consimțământul privind încheierea căsătoriei;
  • soții nu sunt prezenți personal sau nu sunt reprezentați de un împuternicit în momentul depunerii cererii de divorț;
  • unul dintre soți sau împuternicitul acestuia refuză să semneze personal, în fața notarului public, cererea de divorț;
  • în momentul depunerii cererii de divorț, cuplul nu prezintă certificatul de căsătorie în original;
  • la expirarea termenului de 30 de zile, unul dintre soți declară că nu mai este de acord cu desfacerea căsătoriei;
  • cuplul se împacă;
  • între timp, cererea de divorț a fost soluționată de către o altă autoritate competentă (Serviciul de stare civilă, instanța de judecată);
  • cuplul retrage cererea de divorț;
  • unul dintre soți moare înainte de încheierea procedurii de divorț;
  • soții nu se prezintă la notar după expirarea termenului de 30 zile și în lipsa unei cereri de amânare.

Divorțul notarial este posibil și atunci când avem copii minori?

Da, divorțul notarial poate fi accesat și atunci când din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopție există copii minori.

În această situație este necesar ca acordul soților să existe și cu privire la toate aspectele care reglementează situația copiilor minori.

Prin urmare, pentru divorțul notarial, este necesar să existe acord cu privire la:

  • desfacerea căsătoriei;
  • numele soților după divorț;
  • exercitarea autorității părintești în comun;
  • locuința copiilor minori;
  • pensia de întreținere;
  • stabilirea programului de vizitare sau de legături personale dintre copil și părintele nerezident.

În cazul în care nu există acord,

chiar și cu privire la un singur element dintre cele menționate anterior, notarul public nu va putea declara desfăcută căsătoria și va respinge cererea de divorț.

În divorțul notarial se efectuează anchetă psiho-socială?

Da, la fel ca în cazul divorțului în instanță, ancheta psiho-socială este obligatorie.

Divorțul notarial sau divorțul în instanță?

Avantaje:

  • durează mai puțin, respectiv, 30 de zile;
  • este mai puțin costisitor;
  • nu este nevoie de probe, martori;
  • în certificatul de divorț nu se face mențiune despre culpă.

Dezavantaje:

  • se poate pronunța doar prin acord;
  • autoritatea părintească poate fi doar comună;
  • nu se poate dispune atribuirea beneficiului locuinței comune în favoarea unui soț, până la finalizarea partajului.

Pe larg, despre divorțul în instanță, puteți citi AICI

Cât costă divorțul notarial?

Va trebui să discuți acest aspect cu notarul care dorești să instrumenteze divorțul.

 

Divorțul notarial – ce zice legea?

Despre divorțul notarial în Codul civil

Art. 375. Condiții

(1) Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.

(2) Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii,

precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).

(3) Divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială.

Art. 376. Procedura

(1) Cererea de divorţ se depune de soţi împreună. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi le acordă un termen de reflecţie de 30 de zile.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică.

(3) La expirarea acestui termen, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat.

(4) Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.

(5) Dispoziţiile art. 383 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător. Dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ ori, în cazul prevăzut la art. 375 alin. (2), asupra exercitării în comun a drepturilor părinteşti, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, potrivit prevederilor art. 374.

(6) Soluţionarea cererilor privind alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se înţeleg este de competenţa instanţei judecătoreşti.

Art. 377. Menţiunea în actul de căsătorie

(3) În cazul constatării divorţului de către notarul public, acesta emite certificatul de divorţ şi înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie.

Art. 378. Refuzul ofiţerului de stare civilă sau notarului public

(1) Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 375, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divorţ.

(2) Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau notarului public nu există cale de atac, dar soţii se pot adresa cu cererea de divorţ instanţei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de lege.

(3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiţerului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi de a emite certificatul de divorţ, oricare dintre soţi se poate adresa, pe cale separată, instanţei competente.

Despre divorțul notarial în Legea notarilor publici

şi a activităţii notariale nr. 36/1995

Art. 138.

(1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public, în condiţiile legii.

(2) Înainte de verificarea competenţei teritoriale, notarul public va verifica dacă legea aplicabilă divorţului pentru căsătoria solicitată a fi desfăcută prin cererea primită este legea română.

(3) În cadrul procedurii notariale de divorţ, notarul public pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) admiterea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de admitere a cererii de divorţ şi eliberează certificatul de divorţ;

b) respingerea cererii de divorţ; în acest caz, notarul public emite încheierea de respingere a cererii de divorţ.

(4) În certificatul de divorţ se vor consemna desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, în faţa notarului public, numele de familie pe care foştii soţi le vor purta după divorţ, precum şi, după caz, menţiunile privind acordul parental referitor la minorii rezultaţi din căsătorie.

(5) Înscrisul autentificat de notarul public prin care se constată acordul parental constituie titlu executoriu în condiţiile art. 101 alin. 2.

Despre divorțul notarial în Regulamentul de aplicare

a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, din 24.07.2013

Art. 267.

(1) Procedura divorţului prin acordul soţilor este de competenţa notarului public cu sediul biroului în circumscripţia judecătoriei sau a Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuinţă comună a soţilor.

(2) La primirea cererii, notarul public are obligaţia de a verifica, în prealabil, competenţa teritorială, potrivit legii. Dacă părţile insistă să înregistreze cererea cu încălcarea competenţei, notarul public procedează la înregistrarea cererii şi pronunţă o încheiere de respingere a acesteia.

(3) Cererea de divorţ primeşte şi un număr de înregistrare unic la nivel naţional din Registrul naţional de evidenţă a certificatelor de divorţ (RNECD).

(4) În cazul în care stabileşte că divorţul prin acordul soţilor este de competenţa altui birou notarial, notarul public îndrumă părţile să se adreseze notarului public competent.

(5) În cazul în care competente sunt mai multe birouri notariale, competenţa de îndeplinire a procedurii divorţului prin acordul părţilor aparţine biroului notarial care a înregistrat primul cererea la RNECD.

Art. 268.

Prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe comune se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţie autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora. Declaraţia se va consemna în cererea de divorţ şi în încheierea de admitere a cererii de divorţ.

Art. 269.

Soţii se vor prezenta personal în faţa notarului public pentru depunerea cererii de divorţ, precum şi ulterior, în cadrul procedurii, pentru stăruinţa în cererea de divorţ şi exprimarea consimţământului liber şi neviciat cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin excepţie, cererea de divorţ se poate depune la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică, aceasta cuprinzând toate menţiunile necesare, potrivit legii, la depunerea cererii.

Art. 270.

(1) Cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea.

(2) Cererea de divorţ va cuprinde declaraţia soţilor că au ori nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la copiii minori, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soţi după divorţ.

(3) Cererea de divorţ va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, precum şi de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autorităţile române, de pe care se va face copie legalizată, care va fi anexată la cererea de divorţ.

(4) Originalul certificatului de căsătorie se reţine de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorţ.

(5) La primirea cererii de divorţ, notarul public verifică identitatea soţilor şi dacă datele înscrise în cererea de divorţ corespund cu datele înscrise în actele anexate cererii.

Art. 271.

(1) În ziua primirii cererii, notarul public înregistrează cererea în registrul de divorţuri, după ce a verificat dacă este competent şi dacă a fost plătit onorariul.

(2) După înregistrarea cererii, pentru a putea continua procedura de divorţ, notarul public verifică în RNECD să nu mai fie înregistrată de către aceiaşi soţi o altă cerere de divorţ.

(3) Notarul public, după ce efectuează operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile şi îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii.

(4) La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), în caz de neprezentare a soţilor şi în lipsa unei cereri de amânare a acestora, notarul public respinge cererea de divorţ prin încheiere.

(5) Notarul public respinge cererea de divorţ dacă soţii nu se înţeleg cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti sau la purtarea numelui de familie după divorţ.

Art. 272.

În vederea admiterii cererii de divorţ în cazul în care există copii minori, notarul public sesizează autoritatea competentă, ataşând cererii proiectul acordului soţilor cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copiilor, modalitatea de păstrare a legăturilor personale şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor după divorţ. La dosarul cauzei se depune raportul de anchetă socială, în vederea soluţionării procedurii de divorţ pe cale notarială.

Art. 273.

Dacă soţii stăruie în cererea de divorţ şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, după autentificarea acordului părinţilor cu privire la copiii minori, notarul public întocmeşte o încheiere de admitere a cererii de divorţ prin acordul părţilor, încheiere prin care constată că aceştia îşi exprimă consimţământul liber şi neviciat şi sunt îndeplinite, cumulativ, şi celelalte condiţii legale prevăzute de Codul civil pentru desfacerea căsătoriei.

Art. 274.

(1) După admiterea cererii de divorţ, notarul public eliberează certificatul de divorţ prin care constată desfăcută căsătoria prin acordul părţilor.

(2) Certificatul de divorţ se întocmeşte în 6 exemplare originale, din care: câte un exemplar pentru fiecare dintre soţi, un exemplar pentru dosarul de divorţ, un exemplar pentru mapa de divorţuri de la sediul biroului notarial, un exemplar pentru registrul stării civile de la locul în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat şi un exemplar pentru registrul stării civile deţinut de direcţia judeţeană de evidenţă a persoanelor.

Art. 275.

(1) În vederea eliberării certificatului de divorţ, notarul public va solicita, prin intermediul administratorului registrelor unice ale Uniunii, alocarea numărului pentru certificatul de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ, ţinut de Ministerul Afacerilor Interne. Numărul alocat de acest registru se înscrie de către notarul public pe certificatul de divorţ.

(2) Procedura prin care notarul public cere alocarea numărului certificatului de divorţ din Registrul unic al certificatelor de divorţ se stabileşte prin protocol încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Uniune.

Art. 276.

(1) Certificatul de divorţ face dovada desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor, precum şi a numelui de familie pe care fiecare dintre soţi îl va purta după divorţ.

(2) După eliberarea certificatului de divorţ, notarul public comunică, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului în care s-a încheiat căsătoria sau unde s-a transcris certificatul de căsătorie eliberat într-un alt stat, spre a se face menţiune despre divorţ în actul de căsătorie.

(3) Odată cu eliberarea certificatului de divorţ, notarul public restituie soţilor certificatul de căsătorie, pe care va înscrie menţiunea: „Desfăcut căsătoria prin certificatul de divorţ nr. . ../. ..”, urmată de semnătura şi sigiliul notarului public instrumentator.

(4) În cazul admiterii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia, în vederea închiderii poziţiei respective din RNECD.

Art. 277.

Notarul public emite o încheiere de respingere a cererii de divorţ în următoarele cazuri în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor:

a) nu are competenţa să soluţioneze cererea de divorţ;

b) unul dintre soţi este pus sub interdicţie;

c) unul dintre soţi nu îşi poate exprima consimţământul liber şi neviciat;

d) la depunerea cererii de divorţ nu sunt prezenţi ambii soţi personal sau prin mandatar;

e) unul dintre soţi sau mandatarul refuză să semneze cererea personal, în faţa notarului public;

f) soţii refuză să dea declaraţiile prevăzute de prezentul regulament;

g) soţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie care urmează a fi purtat după divorţ de către fiecare dintre ei;

h) soţii nu prezintă, la depunerea cererii de divorţ, actul de căsătorie în original;

i) unul dintre soţi se prezintă în faţa notarului public la termenul de 30 de zile acordat şi declară că nu mai stăruie în cererea de divorţ;

j) unul dintre soţi nu mai stăruie în cererea de divorţ, întrucât nu s-a prezentat în faţa notarului public la termenul stabilit pentru a declara că stăruie în cererea de divorţ;

k) cererea a rămas fără obiect, întrucât căsătoria dintre soţi a fost desfăcută de către o altă autoritate competentă;

l) soţii se împacă;

m) soţii îşi retrag cererea de divorţ;

n) soţii nu se înţeleg cu privire la obligaţiile pe care le au în legătură cu copiii minori sau cu privire la numele ce urmează să îl poarte după divorţ;

o) înainte de finalizarea procedurii de divorţ unul dintre soţi a decedat, căsătoria încetând în acest mod.

Art. 278.

(1) În cazul respingerii cererii de divorţ, notarul public comunică de îndată, în format electronic, soluţia pronunţată, în vederea închiderii poziţiei respective în RNECD.

(2) Rectificarea erorilor materiale din certificatul de divorţ se soluţionează potrivit dispoziţiilor în materie de stare civilă.

Nota bene

cu privire la articolul despre divorțul notarial

Considerați acest material ca fiind unul cu titlu informativ și general!

Informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu au fost prezentate toate situațiile particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus; pentru asta s-au scris tratate de drept.

Materialul este actualizat la momentul publicării; legislația poate suferi modificări, drept care vă revine Dvs. să verificați cu atenție acest aspect!

Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus.

Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua orice decizie cu privire la speța Dvs.!

articol scris de

 Maria HUGEANU, avocat

Maria HUGEANU avocat

 

SURSA FOTO 

interior: pagina de Facebook a

Cabinetului de Avocat geanina DRIAN

copertă: pixabay.com

 

 

 

Loading

Avocat Geanina Drian - Iasi
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.