Blog

Abandon de familie. Parasire de domiciliu

Abandon de familie, parasire de domiciliu – iată două vedete incontestabile ale folclorului juridic!

Începem cu veștile bune: primul nu înseamnă ce crede toată lumea și al doilea nu este nici prevăzut si nici sancționat de vreo lege.

Parasire de domiciliu. Sau parasirea domiciliului conjugal.

Adică plecatul de acasă, din cuibușorul odată de nebunii și acum de neînțelegeri; de regulă, în prag de DIVORT.

Majoritatea se teme că o astfel de mutare va duce la sancțiuni, cea mai de speriat fiind pierderea copiilor.

Variațiuni pe aceeași temă: „mă amenință că mă dă la parasire de domiciliu”, „mi-e teamă că mă bagă la abandon de familie”. Dar nimeni nu prea știe cum și unde s-ar materializa acești bau-bau.

Și nici n-ar avea cum. Pentru că n-am întâlnit o lege care să o pedepsească (pe părăsirea asta). Pentru că ea, legea, nu există.

Și unde mai pui că părăsirea locuinței se întâmplă deseori din cauza de violenței, fizică, psihică, sexuală, verbală, emoțională, etc? Ori pentru că sunt nefericiți și au trăit așa mult prea mulți ani, deseori zeci de ani.

         Notă: puteți pleca de acasă fără sancțiuni dacă asta nu implică „părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor (n.a. a copilului), expunându-l la suferinţe fizice sau morale”. Ceea ce ar constitui abandon de familie.

parasire de domiciliu

Abandon de familie.

Aș vrea să se pună panouri în fiecare oraș, mari cât un bloc, pe care să scrie că singurul înțeles al abandonului de familie este cel penal:

„Art. 378 Cod Penal – Abandonul de familie

(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinerestabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.

(3)  Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4)  Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.”

          Povestea lungă pe scurt, neplata „pensiei alimentare” ori neîndeplinirea obligației de întreținere înseamnă abandon de familie, și nu parasirea locuinței (așa numita „parasire de domiciliu”)!

Desigur, din nou, cu precizarea ca părăsirea locuinței să nu implice și „părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor (n.a. a copilului), expunându-l la suferinţe fizice sau morale.”

abandon de familie

Abandon de familie. Parasire de domiciliu – probleme asociate:

Deseori subiectele tratate în acest text sunt legate de copiii minori, care sunt folosiți ca monedă de schimb sau muniție între părinții care stau să se despartă.

Am răspuns pe larg AICI (click pe „AICI”) la cele mai comune întrebări și temeri asociate temei din articol.

Adică am explicat în detaliu dacă și când aceste situații pot avea consecințe și legătura cu copiii minori ai celor implicați.

Nota bene la „Abandon de familie. Parasire de domiciliu”:

informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu au fost prezentate toate situațiile particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus. Pentru asta s-au scris tratate de drept.
Considerați acest articol ca fiind unul cu titlu informativ și general! Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus. Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua orice decizie cu privire la speța Dvs!

scris de Geanina DRIAN, av.

sursă foto interior articol: pagina de Facebook Cabinet de Avocat Geanina DRIAN

sursa foto copertă pixabay.com

Loading

× Contactati-ne!