Blog

Reabilitarea de drept. Reabilitarea judecatoreasca

Reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca – toți putem greși, nimeni nu este infailibil și în acest context devine subiectul nostru relevant.

Cât timp durează reabilitarea? Și după cât timp intrevine? Avem nevoie de o hârtie care să ateste că suntem îndreptați sau aceasta operează de la sine?

Ei bine, în unele cazuri intervine de drept, iar în altele trebuie solicitată judecătorului. Cât despre hârtii, conform dreptului penal în vigoare, adeverința care atestă reabilitarea este cazierul judiciar.

Ce este reabilitarea?

O instituție de drept penal bazată pe prezumția că orice persoană care a săvârșit o infracțiune, pedeapsa căreia a fost executată sau considerată ca executată, s-a îndreptat după trecerea unui anumit timp. Caz în care aceasta nu mai poate fi urmărită de stigmatul infracțiunii ci, în virtutea legii, de drept sau prin decizia unui judecător, va putea dobândi statutul de reabilitat (îndreptat).

De câte feluri este reabilitarea?

De drept și judecătorească.

Ce este reabilitarea de drept?

Este forma prevăzută de art. 165 C.Pen., cea care intervine automat, fără demararea vreunei proceduri legale.

reabilitarea de drept

În ce condiții intervine reabilitarea de drept?

Atunci când:

·      condamnarea a fost la pedeapsa amenzii sau a închisorii care nu depășește 2 ani;

·      executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere;

·      în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nici o altă infracțiune.

În cât timp se șterg datele din cazierul judiciar prin reabilitare de drept?

Dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus, va opera reabilitarea de drept, iar organele care țin evidența cazierului judiciar vor radia din oficiu mențiunile cu privire la condamnările mai sus enumerate.

Am nevoie de avocat pentru reabilitarea de drept?

Angajarea unui avocat de drept penal nu se justifică decât pentru o eventuală explicare aprofundată a implicațiilor acestei instituții de drept.

Ce este reabilitarea judecătorească?

Condamnatul care nu îndeplinește condițiile reabilitării de drept, va putea fi totuși reabilitat, la cerere, prin procedură judecătorească, dacă:

  • nu a săvârșit o altă infracțiune într-un anume interval de timp, interval care variază în funcție de durata condamnării;
  • a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Când pot cere reabilitarea judecătorească?

Matematica dreptului penal, în acest caz, spune că după:

  1. 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;
  2. 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
  3. 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;
  4. 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate.

De când și cum se calculează termenul pentru reabilitarea judecătorească?

  • de la data la care s-a terminat executarea pedepsei sau de la data cand aceasta s-a prescris;
  • in situatia amenzii, termenul curge de la data la care amenda a fost platita integral;
  • daca a intervenes gratierea, calculam de la data actului de gratiere;
  • pentru pedepsele cu suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei, numaram de la data implinirii termenului de supraveghere.

Este suficient să treacă timpul ca să fiu reabilitat?

Îndeplinirea condițiilor de mai sus nu va conduce întodeauna la obținerea reabilitării judecătorești ci se poate întâmpla ca cererea de reabilitare să fie respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor de fond sau formă.

Am nevoie de un avocat pentru reabilitarea judecătorească?

În acest caz, da, asistența juridică a unui avocat de drept penal se va dovedi utilă și chiar necesară pentru întocmirea unei cereri care să îndeplinească condițiile de admisibilitate și să asigure obținerea reabilitării.

Un caz special

reabilitarea unui condamnat care a decedat până la împlinirea termenului de reabilitare. În acest caz, instanța, evaluând conduita condamnatului până la deces, apreciază dacă merită acest beneficiu.

reabilitarea de drept reabilitarea judecatoreasca

Nota bene cu privire la reabilitarea de drept si reabilitarea judecatoreasca

informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu au fost prezentate toate situațiile particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus; pentru asta s-au scris tratate de drept.
Considerați acest articol ca fiind unul cu titlu informativ și general! Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus. Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua orice decizie cu privire la speța Dvs!

de Magdalena TĂTARU, avocat

sursă foto interior articol: pagina de Facebook Cabinet de Avocat Geanina DRIAN

sursa foto copertă: pixabay.com

Loading

× Contactati-ne!