Blog

Internare nevoluntară. Internare forțată

Internare nevoluntară. Internare forțată.

În vederea protejării propriei persoane, dar și a celor din jur, persoanele care suferă de o boală psihică se pot interna voluntar, pentru a urma un tratament medical.

Când bolnavul nu își poate exprima consimțământul sau când se refuză internarea medicală, aceștia pot fi internați forțat, la cererea aparținătorilor sau a organelor de poliție, adică împotriva voinței lor.

Există și situații când acești bolnavi comit fapte antisociale și, dat fiind că față de aceștia nu se pot dispune pedepse penale, ei vor fi supuși unor măsuri de siguranță, care au drept scop înlăturarea staării de pericol pentru societate.

Despre măsurile de siguranță ce se pot lua față de bolnavii psihicii ce au comis o faptă prevăzută de legea penală am scris însă într-un articol distinct.

  1. Ce se înțelege prin persoană cu tulburări psihice?

Înainte de a arăta ce înseamnă o internare nevoluntară, se impune să precizăm care sunt persoanele supuse acestei proceduri.

Conform prevederilor legii, sunt supuse procedurii de internare medicală persoanele care suferă de o tulburare psihică și care nu doresc sau nu își pot exprima acordul în vederea internării și urmării unui tratament.

Astfel, prin persoană cu tulburi psihice se înțelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de substanțe psihoactive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică.

Prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat.

  1. În ce locuri se poate acorda asistență persoanelor care suferă de tulburări mintale?

 Serviciile specializate de sănătate mintală se realizează în următoarele locuri:

a) centrul de sănătate mintală;

b) cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie și consiliere psihologică, de psihoterapie și de logopedie;

c) centrul de intervenție în criză;

d) servicii de îngrijire la domiciliu;

e) spitalul de psihiatrie;

f) staționarul de zi;

g) secția de psihiatrie din spitalul general;

h) compartimentul de psihiatrie de legătură dintr-un spital;

i) centre de recuperare și reintegrare socială;

j) ateliere și locuințe protejate;

k) centrul de consultanță privind violența în familie.

  1. Toate informațiile referitoare la starea de sănătate a pacientului sunt confidențiale. În ce situații se poate deroga de la această regulă?

Se poate deroga de la regula confidențialității informațiilor pacientului ce beneficiază de internare nevoluntară în următoarele cazuri:

a) există o dispoziție legală în acest sens;

b) pentru stabilirea vinovăției în cazul unei infracțiuni prevăzute de lege;

c) există acordul persoanei în cauză;

d) măsura este necesară pentru exercitarea profesiunii, cu condiția respectării anonimatului persoanei în cauză.

De asemenea, pot fi transmise dosare și informații medicale între diferite unități sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, sau în ipoteza în care acestea sunt cerute de către instanța de judecată.

  1. Care sunt drepturile pe care le au pacienții în caz de internare voluntară sau nevoluntară?

Pacienții au dreptul:

  • de a consulta dosarul medical;
  • la respectarea demnității umane;
  • la cele mai bune servicii medicale și îngrijiri de sănătate mintală disponibile;
  • să exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale recunoscute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și în alte convenții și tratate internaționale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
  • în măsura posibilului, să trăiască și să lucreze în mijlocul societății;
  • la recunoașterea de drept ca persoană;
  • la viață particulară;
  • la libertate de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite și de a primi comunicări particulare fără niciun fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant legal sau convențional și, ori de câte ori este posibil, și ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poștale și telefonice, precum și la ziare, la radio și la televiziune, etc.
  1. Ce se înțelege prin reprezentant convențional al pacientului în caz de internare nevoluntară?

 Reprezentantul convențional este o persoană pe care bolnavul cu capacitate deplină de exercițiu și capacitatea psihică păstrată o poate numi pentru a o reprezenta pe parcursul urmării tratamentului. Numirea se va face doar pe baza unei convenții ce va fi pusă la dispoziție de către unitatea sanitară.

internare nevoluntară

  1. Internare voluntară și internare nevoluntară. Rolul consimțământului pacientului.

Distincția între cele două modalități de internare este dată de existența sau inexistența consimțământului pacientului.

Astfel, prin internare voluntară se înțelege internarea la cererea sau cu consimțământul pacientului, iar prin internare nevoluntară se înțelege internarea împotriva voinței sau fără consimțământul pacientului.

Prin consimțământ se înțelege acordul persoanei cu tulburări psihice, dacă aceasta nu are discernământul afectat, sau al reprezentantului legal ori convențional, după caz, cu privire la procedurile de internare, diagnostic și tratament.

Acesta trebuie să fie liber de orice constrângere și precedat de o informare completă, într-un limbaj accesibil, din care să rezulte avantajele, dezavantajele și alternativele procedurilor respective, și să fie reconfirmat în continuare ori de câte ori este nevoie sau la inițiativa persoanei în cauză.

Putem vorbi de internare nevoluntară doar în situația în care toate încercările de a-l interna pe pacient în mod voluntar au eșuat!

  1. Odată acordul exprimat în vederea internării voluntare, mai poate fi acesta retras?

Aici ne referim la situația în care pacientul și-a exprimat inițial acordul în vederea internării, însă pe parcurs s-a răzgândit.

Răspunsul este da.

Consimțământul poate fi retras, iar bolnavul va fi de regulă externat la solicitarea acestuia.

Există însă și situații în care medicii pot trece peste lipsa acordului, respectiv în cazul în care apreciază că întreruperea tratamentului are drept consecință apariția periculozității pentru sine sau pentru alte persoane.

  1. Pacientul refuză internarea. În ce situații se poate trece peste consimțământul bolnavului?

Rolul consimțământului bolnavului este deosebit de important în luarea oricărei decizii medicale privitor la acesta. Cu toate acestea există situații în care acesta poate fi supus procedurii de internare nevoluntară chiar și în absența acordului, cu condiția de a fi asistat de un reprezentant legal sau convențional.

Astfel, medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obținerea consimțământului pacientului în următoarele situații:

a)comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane;

b)pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical și nu are un reprezentant legal ori nu este însoțit de un reprezentant convențional;

c)pacientul este minor, caz în care medicul psihiatru este obligat să solicite și să obțină consimțământul reprezentantului legal.

  1. Este permisă contenționarea pacienților supuși procedurii de internare medicală nevoluntară? În ce condiții?

Răspunsul este nu.

Contenționarea este permisă doar în situații de excepție, cu condiția de a fi proporțională cu starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară, doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului și să nu aibă niciodată caracterul unei sancțiuni.

  1. Ce se înțelege prin contenționare?

Prin contenționare se înțelege restricționarea libertății de mișcare a unei persoane, prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni mișcarea liberă a unuia dintre brațe, a ambelor brațe, a unei gambe sau a ambelor gambe ori pentru a-l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale.

internare nevoluntară

  1. Cine poate solicita internarea nevoluntară?

 Internarea nevoluntară poate fi solicitată de următoarele persoane sau instituții:

a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;

b) familia persoanei;

c) reprezentanții administrației publice locale cu atribuții in domeniul social-medical și de ordine publică;

d) reprezentanții poliției, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum și de către procuror;

e) instanță de judecata civilă, ori de cate ori apreciază că starea sănătății mintale a unei persoane aflate in cursul judecății ar putea necesita internare nevoluntară.

  1. Prealabil demarării procedurii de internare nevoluntară, cine evaluează starea de sănătate mintală a bolnavului?

Conform legii, singura persoană competentă să evalueze sănătatea mintală și să stabilească un diagnostic este medicul psihiatru. Evaluarea se va realiza doar în instituții de sănătate mintală, autorizate și acreditate conform legii.

  1. În caz de internare nevoluntară, care este rolul evaluării stării de sănătate mintală?

Stabilirea diagnosticului, respectiv determinarea capacității psihice, stabilirea periculozității pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate și handicap psihic.

  1. Care sunt etapele în caz de internare nevoluntară ?

a. se solicită internare nevoluntară, în scris

Conform legii, o solicitare de internare nevoluntară trebuie să conțină motivele de internare nevoluntară și se certifică sub semnătură de către persoanele solicitante, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză și a antecedentelor medicale cunoscute.

 b. prezentarea solicitării serviciului de ambulanță, în vederea transportului persoanei la unitatea medicală

Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanță.

În cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliției, jandarmeriei, pompierilor, în condițiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranță și respectării integrității fizice și demnității persoanei. Transportul bolnavului psihic cu ambulanța se efectuează, întotdeauna, cu însoțitor.

c. evaluarea stării pacientului de către medicul psihiatru

Medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse pentru internare nevoluntară și după aprecierea oportunității luări măsurii de internare nevoluntară, are obligația de a informa imediat persoana respectivă și reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotărârea de a o supune unui tratament psihiatric, precum și cu privire la propunerea de a se lua măsura de internare nevoluntară.

Totodată, în termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentația necesară propunerii de internare nevoluntară Comisiei, și informează persoana că va fi examinată de către această Comisie, aducând aceasta și la cunoștința reprezentantului legal sau convențional al pacientului.

Astfel, pentru ca o persoană să poată fi supusă procedurii de internare medicală nevoluntară este nevoie ca medicul psihiatru să stabilească faptul că pacientul suferă de o tulburare psihică și:

  • din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
  • în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.

d. demararea procedurii de internare nevoluntară – rolul comisei spitalicești

 Propunerea de internare nevoluntară, întocmită de către medicul psihiatru, este analizată de către o Comisie special constituită în acest sens, în termen de cel mult 48 de ore de la primirea propunerii, după examinarea persoanei respective, dacă aceasta este posibilă.

Comisia este alcătuită din 3 membri numiți de managerul spitalului, și anume: 2 psihiatri și un medic de altă specialitate sau un reprezentat al societății civile.

Decizia de internare nevoluntară a Comisiei se va consemna în dosarul medical al pacientului și va fi comunicată de îndată acestuia, precum și reprezentantului său legal sau convențional.

În baza deciziei Comisiei, pacientul va fi internat nevoluntar.

e. confirmarea deciziei de internare nevoluntară de către judecătorie.

Decizia de internare nevoluntară a Comisiei va fi înaintată de către conducerea unității medicale, în termen de 24 de ore, Judecătoriei în a cărei circumscripție se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză. Până la pronunțarea hotărârii instanței cu privire la confirmarea deciziei de internare nevoluntară, pacientul internat nevoluntar va fi examinat periodic de către Comisie, la un interval ce nu va depăși 5 zile.

  1. Care este procedura de judecată în vederea confirmării deciziei de internare nevoluntară?

Judecarea în vederea confirmării deciziei de internare nevoluntară se va face în regim de urgență, în camera de consiliu.

Participarea și ascultarea pacientului sunt obligatorii, dacă starea sănătății sale o permite. În caz contrar, judecătorul poate dispune audierea pacientului în unitatea sanitară.

Pacientul va fi apărat din oficiu, dacă nu are apărător ales.

Participarea procurorului este obligatorie.

Pacientul și reprezentantul legal sau convențional al pacientului pot solicita efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice sau pot propune orice alte probe, în condițiile legii.

Instanța hotărăște, după caz, confirmarea sau încetarea internării medicale nevoluntare. Dacă instanța apreciază că nu se impune menținerea măsurii de internare nevoluntară, însă tratamentul este necesar, poate dispune, după ascultarea reprezentantului legal ori convențional al pacientului, înlocuirea internării medicale cu tratamentul ambulatoriu, prin rețeaua ambulatorie teritorială de psihiatrie.

Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea.

internare nevoluntară

În ce legi scrie despre internare nevoluntară?

 Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice.

Art. 5

În sensul prezentei legi:

  1. a) prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de substanțe psihoactive, ale cărei manifestări se încadrează în criteriile de diagnostic în vigoare pentru practica psihiatrică;
  2. b) prin persoană cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este în stare să înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesită ajutor psihiatric imediat;
  3. c) prin pacient se înțelege persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical;
  4. n) prin reprezentant convențional se înțelege persoana care acceptă să asiste sau să reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, în condițiile art. 45 alin. (1) ;
  5. o) prin internare voluntară se înțelege internarea la cererea sau cu consimțământul pacientului;
  6. p) prin internare nevoluntară se înțelege internarea împotriva voinței sau fără consimțământul pacientului;
  7. q) prin contenționare se înțelege restricționarea libertății de mișcare a unei persoane, prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni mișcarea liberă a unuia dintre brațe, a ambelor brațe, a unei gambe sau a ambelor gambe ori pentru a-l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale.

Art. 10

(1) Evaluarea sănătății mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru.

(2) Evaluarea se va realiza în instituții de sănătate mintală, autorizate și acreditate conform legii.

Art. 11

Evaluarea sănătății mintale se face cu consimțământul liber, informat și documentat al persoanei, cu excepția situațiilor specifice, stabilite de lege, când persoana evaluată are dificultăți în a aprecia implicațiile unei decizii asupra ei înseși, situații în care persoana evaluată trebuie să beneficieze de asistența reprezentantului legal sau convențional.

Art. 12

Evaluarea stării de sănătate mintală se efectuează la cererea persoanei, la internarea voluntară a acesteia într-o unitate psihiatrică sau în condițiile unei internări nevoluntare prin solicitarea expresă a persoanelor menționate la art. 56 .

Art. 13

(1) Obiectivul evaluării este stabilirea diagnosticului.

(2) În anumite cazuri prevăzute de lege evaluarea are ca scop determinarea capacității psihice, stabilirea periculozității pentru sine sau pentru alte persoane, determinarea gradului de incapacitate, invaliditate și handicap psihic.

(3) Evaluarea capacității psihice se face pentru unele profesiuni care necesită acest fapt; în acest caz, categoriile și perioadele la care se fac aceste evaluări se stabilesc prin norme.

(4) Discernământul se stabilește, potrivit legii, prin expertiză medico-legală psihiatrică.

Art. 22

Serviciile specializate de sănătate mintală se realizează prin următoarele structuri:

a) centrul de sănătate mintală;

b) cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie și consiliere psihologică, de psihoterapie și de logopedie;

c) centrul de intervenție în criză;

d) servicii de îngrijire la domiciliu;

e) spitalul de psihiatrie;

f) staționarul de zi;

g) secția de psihiatrie din spitalul general;

h) compartimentul de psihiatrie de legătură din spitalul general;

i) centre de recuperare și reintegrare socială;

j) ateliere și locuințe protejate;

k) centrul de consultanță privind violența în familie.

Art.  29

(1) În alcătuirea și în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obțină consimțământul pacientului și să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimțământului.

(2) Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obținerea consimțământului pacientului în următoarele situații:

a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane;

b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical și nu are un reprezentant legal ori nu este însoțit de un reprezentant convențional;

c) pacientul este minor sau pus sub interdicție, caz în care medicul psihiatru este obligat să solicite și să obțină consimțământul reprezentantului legal.

 Art. 30

Consimțământul poate fi retras în orice moment de către pacient sau de reprezentantul său legal ori convențional, medicul psihiatru având obligația să informeze pacientul sau reprezentantul său legal ori convențional asupra urmărilor întreruperii tratamentului.

Medicul psihiatru are dreptul de a continua aplicarea măsurilor terapeutice pe perioada strict necesară în cazul în care apreciază că întreruperea tratamentului are drept consecință apariția periculozității pentru sine sau pentru alte persoane, din cauza bolii. Aceste cazuri vor fi notificate și supuse analizei Comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 61 .

Art. 33

(1) Fiecare membru din echipa terapeutică este obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor, cu excepția situațiilor prevăzute de prezenta lege.

(2) Situațiile în care pot fi dezvăluite informații referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele:

a) există o dispoziție legală în acest sens;

b) stabilirea vinovăției în cazul unei infracțiuni prevăzute de lege;

c) acordul persoanei în cauză;

d) este necesară pentru exercitarea profesiunii, cu condiția respectării anonimatului persoanei în cauză.

(3) Pot fi transmise dosare și informații medicale între diferite unități sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacă pacientul acceptă transferul.

(4) Când anumite informații referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instanțe de judecată sau Colegiului Medicilor din România, care judecă în legătură cu o cauză, medicul curant este autorizat să aducă dovezi de orice fel privind pacientul și comunicări ale informațiilor aflate sub semnul confidențialității.

 Art.  35

Îngrijirea persoanelor internate în unități de psihiatrie sau admise în centre de recuperare și reabilitare se realizează în condiții care să asigure respectarea demnității umane.

Art.  39

(1) Persoanelor internate li se poate restricționa libertatea de mișcare, prin folosirea unor mijloace adecvate, pentru a salva de la un pericol real și concret viața, integritatea corporală sau sănătatea lor ori a altei persoane.

(2) Este interzisă imobilizarea cu lanțuri ori cătușe a persoanelor internate, iar imobilizarea cu mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale, este permisă doar în situații excepționale, care sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.

(3) Măsura contenționării nu poate fi folosită ca sancțiune, nu poate fi parte a programului de tratament și nu poate fi dispusă pentru cazuri de suicid sau de autoizolare ori ca o soluție pentru lipsa de personal sau de tratament, ca o sancțiune ori formă de amenințare sau pentru forțarea unei bune purtări ori pentru a preveni distrugerile de bunuri. Această măsură poate fi folosită doar dacă aplicarea celor mai puțin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.

(4) În caz de suicid sau autoizolare, măsura contenționării nu poate fi folosită mai mult de două ore.

(5) Folosirea mijloacelor de contenționare trebuie să fie proporțională cu starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului și să nu aibă niciodată caracterul unei sancțiuni.

Art. 42

(1) Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:

a) recunoașterea de drept ca persoană;

b) viață particulară;

c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite și de a primi comunicări particulare fără niciun fel de cenzură, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant legal sau convențional și, ori de câte ori este posibil, și ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poștale și telefonice, precum și la ziare, la radio și la televiziune;

d) libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase.

Art. 45

(1) Persoana cu capacitate deplina de exercițiu si cu capacitatea psihica păstrată, care urmează a fi supusa unui tratament medical, are dreptul de a desemna, ca reprezentant convențional, o persoana cu capacitate deplina de exercițiu, care sa o asiste sau sa o reprezinte pe durata tratamentului medical.

(2) Unitatea sanitara va informa persoana prevăzuta la alin. (1) cu privire la acest drept si ii va pune la dispoziție convenția-model pentru desemnarea reprezentantului convențional.

Nota bene cu privire la articolul despre internare nevoluntară:

informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu s-a răspuns la toate întrebările particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus. Pentru asta s-au scris tratate de drept. Considerați acest articol ca fiind unul cu titlu informativ și general! Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus.

Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua o decizie cu privire la speța Dvs!

articol scris de Ștefania COȚOVANU, avocat.

Ștefania COȚOVANU

 

 

 

 

 

SURSA FOTO 

interior: pagina de Facebook a

Cabinetului de Avocat geanina DRIAN

copertă: pixabay.com

    

 

Loading

× Contactati-ne!