Avocat bun… 

mă gândesc la acest subiect de ceva vreme. Este, poate, firesc, să fac asta după 16 ani de avocatură. Ani care, pe lângă experiență și o grămadă de situații practice despre care nu scrie în nicio carte ori lege, au adus -de ce nu?- și riscul să cred că le știu deja cam pe toate. Dar poate nu le știu.

Ce înseamnă un avocat bun?

Este suficient să câștige procesul? Sigur, ăsta este cel mai important lucru la final.

Dar mai este la fel de avocat bun cel care câștigă, dar vorbește urât cu clienții, nu răspunde la telefon și ține oamenii cu sufletul la gură până la hotărârea judecătorului?

Se va spune despre el că a fost un avocat bun?

Cum este un avocat bun?

(sau cum cred eu că trebuie să fie un avocat bun)

Știe carte.

Condiție nenegociabilă.

Însă poate fi nuanțată.

Circulă o vorbă cum că un avocat bun nu trebuie să știe pe de rost, dar trebuie să știe unde să caute.

Sunt de acord până într-un punct. În sensul că este imposibil ca cineva să memoreze absolut tot, dar trebuie să știe că există reglementare pentru lucrul X, că ea sună cam așa și se găsește în legea Y, care se coroborează cu Z și W.

Pentru că avocatura începe în Cabinet, unde clientul vine cu actele și descrie problema și apoi avocatul se pregătește temeinic, cu cărțile și legile în față. Iar când ajunge în instanță da, ei bine, știe deja pe de rost toate legile.

Are prezență de spirit.

În sala de judecată mai pot apărea surprize (!) și atunci e nevoie de toate cunoștințele și stăpânirea de sine pentru o „reconfigurare de traseu” care să îi protejeze clientul.

Sau, dacă elementul surpriză e inedit chiar, nu este niciodată nepotrivit să ceară judecătorului un termen pentru o documentare mai amplă.

Nu se lasă intimidat, dar nici nu este impertinent.

Tot în sala de judecată se mai lansează uneori atacuri, mai mult sau mai puțin politicoase. Un avocat bun va replica ferm, dar își va păstra atitudinea decentă. Spectacolul nu profită nimănui, supăra judecătorul și pe toată lumea implicată.

Cum lucrează un avocat bun?

Nu lucrează „la negru”.

Respectul pentru lege înseamnă și respectarea ei atunci când costă bani. Adică taxe și impozite pentru onorariile încasate. Niciun avocat bun nu ocolește acest aspect.

Încheie un contract,

se asigură că este citit integral și înmânează și clientului un exemplar original.

Le spun clienților că acel contract mă apără pe mine de ei și pe ei de mine, în caz că îi trece cuiva prin cap să nu îl respecte. Și este adevărat.

Cere și oferă toate informațiile

si actele legate de speță.

Asigură confidențialitatea

absolută a colaborării. Așa face un avocat bun.

Face o evaluare onestă a șanselor

și o comunică clientului, care ia decizia finală.

Face o estimare a costurilor previzibilă.

Adică stabilește un onorariu clar și estimează și cheltuielile judiciare, dacă este cazul (de exemplu, expertize) și extrajudiciare (deplasări).

Are o abordare echilibrată și face estimări realiste.

Pentru că deși este o profesie de diligență și nu de rezultat (adică avocatul se angajează să facă tot ce este în priceperea lui să câștige dar nu poate garanta un rezultat), avocatul are obligația morală de a fi cinstit cu clienții.

Are experiență.

în tipul de speță sau în domeniul în care aveți nevoie de apărare sau vă spune că nu are o practică așa bogată și alegeți în cunoștință de cauză.

Adică un avocat bun dar specializat exclusiv în penal se va uita la cea mai banală speță de drept aerian ca la ceva venit din China. Și da, sigur, poate citi și învăța o săptămână despre acel drept aerian, va ști tot ce trebuie, dar nu va fi la fel de fluent ca un coleg specializat.

Sau poate așa sunt doar eu și nu m-aș angaja mâine într-un dosar foarte complex de drept aerian.

Are un limbaj accesibil.

Pentru că dacă vorbesc numai în „reconvențională”, „litispendență” și „achiesare”, fără să traduc în română, nu cred că demonstrez că sunt deșteaptă, ci că nu știu să îmi adaptez discursul. Și poate nu sunt chiar așa un avocat bun dacă plecați din Cabinet zăpăciți de cap și mai nelămuriți decât ați venit.

Răspunde la telefon și la întrebări.

Atât cât este nevoie și rezonabil.

Cu riscul de a supăra, vreau să insist pe rezonabil.

Pentru că nu este rezonabil să trimită un client 47 de mesaje într-o zi, după ce înainte au avut loc 2 consultații juridice de câte minim o oră, iar dosarul e simplu și nu au apărut elemente noi.

Cum spuneam, nu este rezonabil, cu atât mai mult cu cât în Cabinet avem răbdare inclusiv să își ia clientul notițe.

Într-o astfel de colaborare ceva clar nu funcționează.

Cum se îmbracă un avocat?

Noi, avocații, suntem puțin elitiști, să recunoaștem.

Doar spunem că avem o profesie nobilă. Și că pledăm în săli de judecată dăruite de lege cu „solemnitate”.

Dar asta nu trebuie să însemne mai mult decât o ținută îngrijită și un limbaj la fel.

Haina îl face pe om? Sigur că nu. Dar nici nu mă aștept să mă luați în serios dacă mă vedeți la instanță în șlapi și bermude.

Cum vorbește un avocat bun?

Clar, îngrijit, explicit, politicos.

Cât costă un avocat bun?

Am mai scris despre asta AICI.

Pe scurt, ca să vă scutesc de chin, nu avem prețuri minime și maxime și nici listă de prețuri.

Citeam de curând pe undeva despre prețuri, în general, că problema nu e dacă e ieftin sau scump, ci dacă îți permiți.

Tot așa e și cu onorariile avocaților. Acum câteva zile, o clientă era să sară de pe scaun când a auzit că serviciul x costă xxxx lei. A spus așa: „cââât???” După ce i-am explicat ce presupune serviciul acela, nu i s-a mai părut la fel. Dar a fost amuzant. Niște ore mai târziu a sunat alt client cu o întrebare similară și, la aflarea prețului, a spus: „oh, ce bine, mă așteptam să fie mult mai scump!”

Cam asta e cu onorariile și cu avocatul bun sau nu.

Ce ar mai putea crește șansele ca avocatul pe care îl angajați să fie un avocat bun?

Cu liniuță de la capăt:

• recomandările de la prieteni și cunoscuți;
• verificarea profilelor online, site web, rețele de socializare, articole scrise, recenzii, recomandări (sau nu!) ale acelui avocat;
• verificarea în tabloul avocaților UNBR (singurii care au dreptul legal să profeseze);
• o discuție în direct sau online cu avocatul, pentru a vedea dacă vorbiți aceeași limbă;
• și, de ce nu, aceeași discuție și cu alt(i) avocat(i). Poate vă gândiți că nu vreți să cheltuiți bani pe mai multe consultații; s-ar putea dovedi o investiție bună, nu o cheltuială.

În concluzie, un avocat bun trebuie să fie un mix. De cunoștințe, empatie, decență și mai ce?

Scriind aici, mă gândesc amuzată că, de fapt, eu nu am fost niciodată clientul unui avocat și nu știu cum se simte asta de pe cealaltă parte a biroului.

Și e mai greu și lipsit de obiectivitate să fac un sondaj în Cabinet. Întâi pentru că toți clienții mei sunt mulțumiți mă laudă. Și apoi pentru că oamenilor nu le vine ușor să critice în față. De aceea, aș aprecia orice părere despre cum își doresc clienții să fie avocatul lor bun.

Ce îmi doresc eu ca avocat de la clienții mei?

După așa o lungă listă de cerințe pe care eu, ca avocat, le am de la mine, cred că mi-am câștigat dreptul de a cere:

• să fie sinceri.

Nu mă interesează viața lor pentru cultura mea generală, dar prefer să aflu detaliile de la clientul meu și nu de la adversar, în sală.

• să ia în calcul prevenția.

Știu că nu există cultură în acest sens, dar un avocat este întotdeauna mai ieftin înainte ca problema să se scrie cu P mare de tipar.

Adică e mai ieftin să plătești pentru un model de contract decât să te judeci apoi din cauza unui contract prost

• să se concentreze la discuțiile noastre și să întrebe dacă sunt neclarități;

• să ia notițe dacă este necesar sau să ceară un rezumat în scris de la noi;

• în sala de judecată să respecte regulile

de bunăcuviință, să nu atace celelalte părți și să nu dea ochii peste cap la fiecare cuvânt al adversarilor.

Asta cu datul ochilor peste cap, însoțită de oftat zgomotos și mormăit în barbă, e reală. Și neplăcută. Pentru că distrage avocatul de la ce se întâmplă în audierea martorilor, de exemplu. Și pe judecător. Și se poate termina și cu o amendă.

• să respecte programul de lucru.

Am păstrat pentru final cireașa de pe tort.

Dragi clienți, este foarte important pentru noi să aveți viața în regulă, ziua pusă la punct, copiii hrăniți și băgați în pat, dar când ați terminat toate astea nu este în regulă să începeți să ne scrieți nouă. Adică nu atunci când e trecut deja de ora 18, să spunem, și nu arde nimic.

Pentru că și noi avem casă, familii și copii de adormit. Și a doua zi dimineață mergem în instanță pentru Dvs. Vrem să avem mintea limpede. Ceea ce e mai greu dacă la ora 01.15 ne-au trezit mesajele Dvs. Și nu, nu putem să ănchidem telefoanele pentru că urgențele ar rămâne fără apărare.

Mai ales de când cu rețelele de socializare, mi se întâmplă de cel puțin 3 ori pe săptămână să primesc mesaje după miezul nopții. De obicei procedează așa clienții  cu care nu ne-am întâlnit niciodată; cumva, lipsa interacțiunii directe, faptul că nu ne cunoaștem,  face, probabil, să lipsească pe destinatar de atribute și nevoi umane. Dar nu e așa, la capătul celălalt al firului tot unor oameni le scrieți. 

Și, ca să închei vesel, umorul juridic la modă zice așa:

„Iubește-ți avocatul! El și mama sunt singurii care te apară, chiar dacă nu te cred!”

scris de Geanina DRIAN, av.

sursă foto interior articol: pagina de Facebook Cabinet de Avocat Geanina DRIAN

sursa foto copertă: pixabay