Blog

Coronavirus și drept penal

Coronavirus și drept penal.

Sigur, pământul s-ar fi învârtit liniștit și fără încă un articol cu și despre coronavirus, scris și de un avocat, pe deasupra; cum nu ne-am apucat de medicină și oferim doar informații corecte, rămânem la drept: coronavirus si drept penal.

Nu v-ați fi gândit, nu-i așa? Că una și cealaltă pot fi așa strâns legate.

Începem prin a spune că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.

Iar asta se aplică și cu privire la consecințele  nerespectării măsurilor de combatere a bolilor.

Ce spune legea? Că bolnavii, pe lângă febră, muci și dureri de cap, au și obligații.

Speța

Cetățeanul X a fost testat pozitiv la coronavirus și se plimbă agale pe stradă.

Domnii doctori s-au oferit, chiar l-au rugat, să îl cazeze și trateze la spital, dar a refuzat.

Pentru că e împotriva credinței lui, mâncarea nu e bună și pentru că, oricum, nu vrea.

Prima întrebare: riscă închisoarea? Răspuns: da!

Nerespectarea măsurilor impuse de autorități, cu privire la carantină sau la alte măsuri de combatere a bolilor, poate atrage răspunderea penală indiferent dacă fapta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă.

Astfel, art. 352 C.pen.:

„Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

agravante:

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (3) se pedepsește.

(9) Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte de a fi bolnave, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării”.

Altă întrebare: poate Cetățeanul X refuza internarea, din motive religioase sau de confesiune? Răspuns: nu!

Legea s-a gândit și a hotărât că, în situații care implică risc epidemilogic sau pandemic, sănătatea publică este o valoare care prevalează în fața dreptului la confesiune. 

A treia întrebare: dacă nu declară că vine dintr-o zonă infectată, riscă ceva? Sau doar o simplă mustrare de conștiință?

Răspuns: închisoare sau amendă, plus -sperăm noi- mustrări sănătoase de conștiință!

Astfel, art. 352^1 C.pen.:

Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Pentru o informare completă legată de răspunderea penală, un avocat specializat în drept penal trebuie să vă informeze că o infracțiune săvârșită profitând de situația prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgență, reprezintă o circumstanță agravantă pentru care se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani.

Coronavirus și drept penal

Astfel, împotriva persoanelor infectate sau a celor suspecte ca fiind infectate, în cazul în care acestea refuză, din orice motive – inclusiv motive de confesiune religioasă sau alte asemenea- se poate lua ca măsură de siguranță internarea medicală nevoluntară conform art. 110 C.pen.:

„când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.”

Mai simplu, asta înseamnă că se poate dispune, de către o instanță judecătorească, împotriva voinței persoanei infectate, obligarea la internarea medicală, iar în vederea executării acestei dispoziții organele în drept pot pătrunde chiar și cu forța în orice locuință, dependință în care s-ar afla cel bolnav.

Coronavirus și drept penal: situația actuală în cifre

la data de 04.04.2020, Grupul de Comunicare Strategică anunța: „Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 C. pen.

Și informați-vă! De preferat, din surse credibile.

 TELVERDE 0800 800 358.

Nota bene

la articolul despre coronavirus si drept penal:

Considerați acest material ca fiind unul cu titlu informativ și general!

Informațiile de mai sus sunt mult simplificate pentru a fi accesibile unui public neinițiat. Astfel, nu au fost prezentate toate situațiile particulare ce pot apărea în legătură cu subiectul expus; pentru asta s-au scris tratate de drept.

Materialul este actualizat la momentul publicării; legislația poate suferi modificări, drept care vă revine Dvs. să verificați cu atenție acest aspect!

Autoarea nu este responsabilă, sub nicio formă, cu privire la modul cum înțelegeți, cum interpretați și cum alegeți să folosiți informațiile de mai sus.

Consultați în mod direct un avocat înainte de a lua orice decizie cu privire la speța Dvs.!

articol scris de 

Magdalena TĂTARU, av.

Coronavirus si drept penal. Avocat drept penal Iași.

SURSA FOTO 

copertă: pixabay.com

 

Loading

Avocat Geanina Drian - Iasi
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.