Servicii

Loading

Litigii cu asociatii de proprietari

Avocat asociatii de proprietari. Cabinetul nostru are o experiență bogată în litigii ce decurg din viața la bloc, atât din perspectiva asociațiilor cât și din cea a proprietarilor.

Problematica este diversa și -oricât de supărător ar suna- vine, de cele mai multe ori, din necunoașterea legii.

Cunoștințele noastre folosesc, asa cum am spus deja, atât asociațiilor cât și proprietarilor. Împărțirea unui condominiu poate fi pe cât de agreabilă, pe atat de plină de momente în care vecinătatea devine o reală problemă.

Serviciile unui avocat specializat în asociatii de proprietari sunt binevenite încă din stadiul înființării unei astfel de entități.

Pe un forum juridic unde mai răspundem uneori, întreba cineva care sunt primii pași de făcut după înființarea unei Asociații. Am răspuns cu toată seriozitatea că recomand lectura integrală a Legii nr. 196/2018 și a secțiunii privind proprietatea comună din Codul Civil.

Toate răspunsurile sunt acolo, în lege, atât de clar și explicit încât, dacă nu ar fi trist, ar fi de-a dreptul amuzant cum oamenii se ceartă dându-și cu presupusul dacă vecinii de la parter trebuie sau nu să plătească pentru reparația acoperișului, de exemplu. Da, trebuie, scrie în lege și nu-i loc de tocmeală.

Ce poate face un avocat specializat în asociatii de proprietari?

pentru Proprietari:

  • consultanță juridică în privința drepturilor și obligațiilor unui proprietar;
  • consultanță în problemele ce rezultă din activitatea curentă a Asociației;
  • identificarea prescripțiilor;
  • redactare de cereri către asociație, contestații liste de plată, notificări, etc;
  • prezentarea opiniilor legale în chestiuni punctuale;
  • reprezentare în fața instanței;
  • redactarea notificărilor adresate Serviciului de Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei;
  • asistență în negocieri; etc.

pentru Asociații:

  • consultanță cu privire la legislație;
  • consultanță juridică pentru problemele ce apar în activitatea curentă a Asociației;
  • înfiintari asociatii de proprietari, acte modificatoare;
  • reprezentare în fața instanței;
  • recuperare datorii;
  • redactare notificări către proprietarii datornici;
  • acționarea debitorilor în judecată;
  • asistență juridică la executarea silită, etc.

Anumite probleme își găsesc rezolvarea exclusiv pe cale judecatorească, însă echipa noastră de avocati reușește, deseori, stingerea litigiilor și prin negociere sau mediere.

 

 

 

Loading

× Contactati-ne!