Blog

Consultanță pro bono

Cabinetul de Avocat Geanina DRIAN

ofera consultanță pro bono în dreptul familiei dacă sunt implicați copii minori pentru cazurile sociale și informare și educație juridică continuă pentru toți cei interesați.

Strategia pro bono

  1. informare și educație juridică continuă, relizată prin orice mijloc, dar preponderent online, proiect cunoscut și ca #dreptincuvintesimple, #incuvintesimple sau #traducdindreptinromana (cu timpul, probabil ca lista se va extinde);
  2. consultanță juridică punctuala pentru cazurile sociale.

Educație juridică continuă. Traduc din drept în română. #dreptincuvintesimple

În 15 ani de experiență, am înțeles că cele mai mari pagube vin din lipsa de informare. De aceea, de ceva vreme deja, am demarat o adevărată cruciadă online – pe pagina de Facebook a Cabinetului de Avocat Geanina DRIAN și pe blogul de pe site-ul avocatdrian.ro- împotriva lipsei de informare. 

Și scriem. Despre orice din drept. Am început cu articole, foarte interesante ni se păreau (nouă), le-am fi citit toată ziua. Dar am înțeles repede că nu e chiar-așa-de-interesant pentru toată lumea.

Așa s-au născut patrățelele galbene de drept. Mesaje scurte și lămuritoare, pe teme de interes, din viața de zi cu zi. Reacțiiile la ele au fost grozave, se pare că am găsit formula eficientă de a ne transmite mesajele care îi învață pe oameni despre drepturile lor. 

Dar care, mai ales, mai taie din aripi folclorului juridic de inspirație google-iană.

Cum spuneam, nu precupețim niciun efort, nici în a găsi subiecte, nici în a scrie și nici în a spera că informațiile vor străbate mări și țări și vor ajuta oamenii să ia decizii informate.

 

Geanina DRIAN consultanță pro bono

 

Consultanță pro bono.

Exemple concrete de cazuri din dreptul familiei dacă sunt implicați copii minori în care oferim consultații gratuite prin programul pro bono:

  • divort;
  • minori: încredințare, program de vizitare, pensie de întreținere, stabilire locuință minori.

Notă adăugată ulterior publicării inițiale a articolului.

Pentru că ne-au sunat oameni și ne-au certat că nu primesc avocați și servicii gratis oricând, oricât și în orice domeniu, vă rugăm să citiți cu atenție cele ce urmează:

  • pentru a beneficia de consultanță gratuită trebuie să vă încadrați într-o categorie dezavantajată social/financiar, aspect care să fie dovedibil;
  • în principiu, gratuită este doar consultația, adică discuția despre cazul Dvs. și evaluarea acestuia;
  • speța Dvs. trebuie să fie de dreptul familiei și să implice copii minori.

Programul de consultanță pro bono al Cabinetului:

în fiecare zi de VINERI
în intervalul orar 14-16,
cu programare prealabilă pe
www.avocatdrian.ro
sau la telefon 0744.33.05.33 ori 0742.AVOCAT (0742.28.62.28)
domenii asistență pro bono: dreptul familiei, dacă sunt implicați minori.

Baza legală

Cabinet de Avocat Geanina Drian ofera consultanță pro bono în baza apelului Comisiei Permanente a U.N.B.R.Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 414/08.12.2018 referitor la Declarația de Politică Profesională privind avocatura pro bono:

“1. Consiliul U.N.B.R. solicită avocaților, formelor de exercitare a profesiei și barourilor să furnizeze servicii juridice pro bono, de o calitate egală cu cea acordată clienților plătitori. Sunt servicii profesionale prestate de avocat pro bono, activitățile profesionale realizate fără remunerație sau așteptare de remunerație asigurate, în principal, persoanelor sau comunităților defavorizate sau marginalizate sau organizațiilor care le asistă.

2. Profesia de avocat își afirmă angajamentul față de serviciul juridic pro bono, ca parte integrantă a profesiei, iar avocații și formele de exercitare a profesiei sunt încurajate să precizeze public ce parte din timpul sau resursele lor le vor dedica pentru serviciul juridic pro bono.

6. Avocații, formele de exercitare a profesiei, Barourile sunt încurajați să dezvolte politici și programe pro bono specifice, să creeze condiții și stimulente din care să rezulte că activitatea pro bono este încurajată, valorizată și răsplătită, și de a oferi o educație juridică continuă în acest domeniu.”

Astfel, în cadrul proiectului ”Avocat Geanina Drian – consultanță pro bono”, pe de o parte, oferim sprijin juridic persoanelor defavorizate și, pe de altă parte, facem tot posibilul să găsim cele mai eficiente metode de informare juridică în masă.